Proiectul de lege prin care se doreşte închiderea supermarketurilor în weekend nu are şanse să treacă de Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor, a declarat Liviu Harbuz, vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din CD.
Acesta a argumentat că o astfel de măsură ar afecta locurile de muncă şi ar da este cap obiceiurile consumatorilor. „Nu are nicio şansă să treacă. Discuţia următoare va avea loc peste două săptămâni, cu toţi actorii implicaţi, la Camera Deputaţilor, în Comisia pentru agricultură. Dar această dezbatere este foarte folositoare pentru că noi am aflat foarte multe din lucrurile care nu funcţionează în relaţia celor trei parteneri importanţi care înseamnă industrie, supermarketuri şi producători”, a spus Liviu Harbuz.
În dezbaterea proiectului de lege, reprezentanţii hipermarketurilor au susţinut abrogarea Legii 321/2009, spre deosebire de deputaţi care au pledat pentru îmbunătăţirea acesteia. „Ne pare rău că la această întâlnire nu au fost invitaţi partenerii noştri de afaceri – furnizorii şi procesatorii, pentru că din discuţiile pe care le-am avut cu ei într-o formă neoficială a rezultat că această lege trebuie abrogată în cel mai scurt timp pentru că nu mai este valabilă în condiţiile actuale ale pieţei”, a afirmat directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, Delia Nica.
Ea consideră că închiderea hipermaketurilor în weekend ar conduce la reducerea personalului. sursa: Agerpres





