2 minute de citit

Bistriţa-Năsăud: APIA are de recuperat subvenţii încasate ilegal în valoare de peste 2,5 milioane lei

Fermierii din judeţul Bistriţa Năsăud trebuie să ramburseze către APIA peste 2,5 milioane de lei, reprezentând subvenţii pe suprafaţă încasate ilegal, marea majoritate a acestor debite provenind din perioada 2008-2010.

Directorul APIA Bistriţa-Năsăud, Florin Căpraru, a declarat miercuri, în şedinţa Colegiului prefectural, că anul trecut erau constituite 5.863 debite pe numele a 3.654 fermieri, suma totală de recuperat depăşind 9,8 milioane de lei. Din această sumă, funcţionarii APIA au reuşit să recupereze aproape 75%. „Este vorba despre date aferente anului 2013, pentru că, dacă este să luăm anul 2014, procesul a continuat şi valoarea acestor debite a crescut. (…) Debitele, sigur că sunt multe, pentru că nu se aşteptau, în principiu, fermierii ca să aibă şi de dat bani înapoi. Sunt debite constituite în perioada 2008-2010, mai sunt câteva din 2011, 2012, dar grosul este din 2008-2010, când, în general, hărţile pe care îşi desenau suprafeţele erau practic nişte ortofotoplanuri, în format A3, nu era sistemul IPA online implementat, în format electronic, care îţi dă mult mai multe elemente de referinţă”, a explicat Căpraru.

Potrivit acestuia, numărul celor ar trebui să restituie subvenţiile primite este mult mai mare. „Dacă ar fi să extrapolăm, fermierii controlaţi din totalul celor care depun cereri, situaţia ar fi mult mai gravă. Nu am pretenţia că, dacă în cursul anilor 2008-2010 au fost controlaţi, din 36.000 fermieri, probabil, undeva la 5-6.000, ceilalţi 30.000 au fost corecţi. Departe de mine gândul acesta. Rata de eroare sau procentul de fermieri care greşesc este suficient de mare, chiar dacă cuantumul constituit ca debit poate fi diferit, de la sute la zeci de mii de euro”, a mai spus Căpraru.

Principalele motive pentru care fermierii trebuie să returneze subvenţiile sunt acelea că fermierii nu îşi identifică corect suprafeţele, nu respectă condiţiile de agromediu pe care şi le-au asumat şi nici pe cele de întreţinere a culturilor.
Anul trecut, 36.139 de fermieri din judeţul Bistriţa-Năsăud au încasat plata unică pe suprafaţă de 139 euro pe hectar, pentru o suprafaţă totală de aproximativ 194.000 hectare, ceea ce face ca valoarea totală a subvenţiilor primite să depăşească 22 milioane euro. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×