1 minut de citit

MADR finalizează în mai un proiect dedicat sectorului agroalimentar, în valoare de 5 milioane lei

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va finaliza la începutul lunii mai un proiect dedicat implementării unor strategii necesare valorificării potenţialului agroalimentar al României, în valoare totală de 5,051 milioane lei.

Potrivit MADR, cofinanţarea proiectului este asigurată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, iar din valoarea totală a proiectului, circa 4,293 milioane lei reprezintă valoarea asistenţei financiare nerambursabile.

Obiectivul general al acestui proiect este îmbunătăţirea capacităţii administrative a MADR de a gestiona ciclul de politici publice specifice domeniului agroalimentar (elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice).
În cadrul proiectului se desfăşoară activităţi de instruire în domeniul politicilor publice, la care vor participa 80 de persoane. Totodată, un număr de 700 persoane, beneficiari sau potenţial beneficiari ai politicilor agricole, vor fi implicate în mod direct în proiect în procesul de stabilire a viziunii 2020-2030, a direcţiilor prioritare ale politicilor agricole.
Implementarea proiectului „Strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României” a debutat pe 4 mai 2012 şi va fi finalizat pe 3 mai 2014. sursa: Agerpres

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×