2 minute de citit

Amici şi inamici în agricultură. Păşunatul tehnologic, o necesitate

Cultivarea plantelor și creșterea animalelor au rămas două ocupații principale pentru cei din mediul rural, și nu numai. Doar că aceste două ocupații intră destul de frecvent în conflict în multe localități. 

Motivul este acela că pășunile comunale sunt fie prea mici, fie prea neîngrijite, situații care fac din culturile agricole alternative excelente pentru pășunat. Nu sunt rare cazurile în care fermierii constată că le-au fost pășunate culturile, potențialul de producție al acestora fiind afectat. Au fost şi mai sunt destul procese pe rol în instanțe pe această temă, se plătesc și s-au plătit despăgubiri de către posesorii de turme de animale care au provocat pagube.
Iată însă că toamna anului 2013 a fost deosebit de caldă și de lungă în multe zone agricole, deosebit de favorabilă pentru creșterea plantelor. Fiind mult de muncă la câmp, fermierii din domeniul producţiei vegetale au început un pic cam repede semănatul cerealelor de toamnă. Ca în fiecare an de altfel, numai că acum nu mai venea frigul. După un pic de frig în prima jumătate a lunii decembrie, în primele două decade ale lunii ianuarie a venit din nou o perioadă caldă.

Au fost condiții în care, pentru culturile agricole prea mari, pășunatul tehnologic a devenit o necesitate. A apărut situația în care cultivatorul de teren a apelat la ciobanul cu turma de oi pentru a-i pășuna o parte dintre culturile de cereale. Iar situația avea chiar tentă hilară:
– Aici ar fi bine să treacă o turmă de oi, să pășuneze parcela.
– Vorbești serios?
– Da!
– Păi mă judec cu el pentru paguba de anul trecut!

Alte informaţii privind lucrările de sezon în cultura mare şi starea de vegetaţie a plantaţiilor înfiinţate în toamnă citiţi în revista Recolte Bogate – februarie 2014.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×