2 minute de citit

Nordul Iranului, lovit de cea mai puternică furtună de zăpadă din ultimii 50 de ani

O furtună de zăpadă fără precedent în ultimii 50 de ani a lovit provinciile din nordul Iranului de-a lungul Mării Caspice, relatează AFP.

„În vestul provinciei Mazandaran, viscolul a adus stratul de zăpadă la nivelul de doi metri”, a declarat un oficial local, citat de agenția de știri Isna. Circa 500.000 de locuitori sunt privați de sâmbătă de energie electrică în nordul țării, în timp ce drumurile care făceau legătura cu majoritatea satelor din zonă sunt impracticabile din cauza căderilor masive de zăpadă. În majoritatea provinciilor din nordul țării școlile sunt închise de trei zile, mai anunţă presa locală.
În regiunile sinistrate au fost trimise alimente și apă potabilă. Totodată, autoritățile au cerut populației să folosească cu moderație gazul pentru a evita întreruperile în regiunile sinistrate.

Zăpada a afectat și capitala Teheran, provocând blocaje în trafic în unele cartiere din nordul orașului unde mai multe școli primare au fost închise luni. În noaptea de sâmbătă spre duminică s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din această iarnă în capitală, -7 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, noi furtuni de zăpadă sunt așteptate luni seara în sud-vestul țării care ar urma să afecteze cel puțin 12 provincii iraniene. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×