La mijlocul lunii ianuarie, „aeronava” BASF a avut cea de-a treia escală, la Brăila, din cele zece programate la nivel naţional în această perioadă. Primele două opriri ale campaniei „Să fii fermier. Cea mai importantă meserie din lume!” s-au făcut în judeţele Constanţa şi Tulcea.
„Căpitanul” a fost Jörg Polzin, noul Country Manager al Diviziei BASF pentru Protecţia Plantelor, care a preluat conducerea companiei la începutul acestui an.
„Pasageri” au fost peste 200 de fermieri din judeţele Galaţi, Brăila şi Buzău.
„Copiloţii”, Mihaela Roman şi Daniel Irimia, reprezentanţi de zonă, merită a fi felicitaţi pentru modul în care s-au străduit să organizeze în cele mai mici detalii acest eveniment.
Mai multe detalii despre eveniment şi campania BASF puteţi citi în revista Ferma – ianuarie 2014.





