Adrian Rădulescu a fost eliberat din funcţia de consilier prezidenţial, după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele.
De asemenea, au mai fost eliberaţi din funcţii, începând cu data de 1 februarie, consilierii: Gabriel Berca, Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu, Virgil Păunescu, Daniel Funeriu, Maria Bitang, Raluca Boboc şi Daniel-Andrei Moldoveanu.
Surse politice citate de Mediafax au declarat că unii consilieri de la Palatul Cotroceni, precum Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca, s-ar putea înscrie în Partidul Mişcarea Populară. Potrivit surselor citate, mai mulţi consilieri prezidenţiali urmează să ia o decizie în acest sens în zilele urmatoare.
Informaţiile în acest sens au fost vehiculate în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe în zilele următoare în cazul apelului privind înregistrarea Partidului Mişcarea Populară.





